Adolescentul de 14 ani a furat din Oradea un VW Transporter în noaptea de vineri spre sâmbătă, 23 ianuarie, după ce ar fi găsit portiera deschisă şi cheile în contact.
Proprietarul a observat că maşina lipseşte după miezul nopţii, când a şi anunţat la 112 dispariţia ei.
„Un copil de 14 ani din Oradea a fost depistat de Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Oradea, suspectat că, în cursul nopţii de 22 spre 23 ianuarie, în jurul orei 1.00, ar fi sustras o autoutilitară de pe o stradă din Oradea, pe care este bănuit că ar condus-o până la Cheriu, unde ar fi abandonat-o”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul- şef Alina Fărcuţa.
Băiatul, reținut în timp ce se deplasa pe jos, după ce abandonase furgoneta din cauză că aceasta nu mai avea motorină, s-a ales cu dosar penal.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt de auto în scop de folosinţă şi conducere fără permis”, a mai precizat Alina Fărcuţa.