Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 17.00, în apropiere de localitatea Poiana Măgura. Copilul de 14 ani se afla în pădure cu tatăl său pentru a căuta brazi de Crăciun.
Un vânător autorizat, din Giurtelecu Șimleului, comuna Măeriște, care a participat la o vânătoare autorizată, și-ar fi lăsat pușca de calibru 16 milimetri și muniția nesupravegheate într-o baracă pe care o deținea în pădure.
„În acel timp, un alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Măerişte, prezent în baracă, ar fi văzut mişcare în pădure şi crezând că sunt animale sălbatice, fără a fi autorizat în vederea deţinerii de arme şi muniţii, ar fi luat arma şi ar fi executat foc de armă în direcţia respectivă”, a transmis IPJ Sălaj.
Copilul de 14 ani a fost lovit în zona pieptului și în brațul drept, scrie ziarul local Graiulsalajului.
La faţa locului, s-au deplasat echipaje de intervenţie de la poliţie, ambulanţă şi pompieri, dar şi procurorii care se ocup de caz.
Victima a primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care a fost transportată cu ambulanţa la secția UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău pentru îngrijirile de specialitate.
Polițiștii sălăjeni au emis mandate de aducere față de cei doi bărbați din baracă, ambii fiind conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj pentru audieri. Față de bărbatul în vârstă de 63 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și vătămare corporală din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro