Polițiștii bistrițeni au avut parte duminică seară de urmăriri demne de filmele de acțiune. Protagonistul a fost un „șofer” teribilist de doar 14 ani. Acesta a furat mașina părinților și s-a pornit la plimbare, notează Bistrițeanul. Oamenilor legii care făceau un filtru în comuna Șieu-Măgheruș li s-a părut suspectă mașina și au vrut să o oprească pentru un control. Adolescentul însă nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și drumul.
Acesta a reușit să ajungă până în Beclean, unde a întors, iar din Beclean a ajuns tocmai în Bistrița, cu trei echipaje de poliție după el. S-a oprit abia într-un sens giratoriuîn care a intrat din plin. Din fericire, adolescentul nu a fost rănit în urma impactului.
„Un autoturism nu a oprit semnalul polițiștilor, fiind urmărit. Din verificările ulterioare a rezultat faptul că autoturismul era condus de un minor de 14 ani din localitatea Livezile. Într-un sens giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani din Sângeorz-Băi colizionându-l. Din accident un rezultat doar pagube materiale”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Adolescentul s-a ales cu dosar penal, pentru conducere fără permis.