UPDATE 13 noiembrie, ora 11:00 Copilul a murit la spital. Micuțul a fost operat de medici, a fost resuscitat, dar a făcut stop cardiorespirator, iar doctorii n-au mai avut ce să-i facă.
„Copilul a avut trei organe rupte și traumă craniană. A decedat, din păcate, duminică noapte. A fost resuscitat, a fost operat, i-a fost controlată hemoragia. Creierul a avut cel mai mult de suferit. A făcut stop cardiorespirator în urma afectării cerebrale”, ne-a declarat Mihai Gafencu, purtător de cuvânt al Spitalului „Louis Țurcanu” Timișoara.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un băiețel de 2 ani a căzut de la etajul 9 al unui imobil situat pe raza municipiului Timișoara. Copilul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii efectuează cercetări pt a stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului. în cauză vor fi dispuse măsuri legale.
Din primele informații furnizate de polițiști, copilul era acasă cu tatăl, mama fiind la serviciu. Micuțul a căzut de la etajul 9 al unui bloc amplasat la intersecția Calea Șagului cu strada Eneas. A picat pe parbrizul unei mașini.
Copilul a fost dus în stare gravă la Spitalul de Urgență „Louis Țurcanu”. Oamenii legii au început o anchetă și încearcă să afle cum a ajuns copilul de doi ani la geam.