Conform presei din Peninsulă, sâmbătă după-amiază, băiatul se afla acasă, alături de părinții săi, și își petrecea timpul jucându-se. Copilul ar fi căzut după ce s-a urcat pe o masă, pe care obișnuia să deseneze, care se afla lângă fereastră. Puștiul s-a aplecat prea mult și și-a pierdut echilibrul, căzând în gol de la etajul al patrulea.

O ambulanță a intervenit la fața locului și l-a transportat pe băiat la spital. Medicii l-au băgat în sala de operații, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Copilul suferise o fractură la braț, dar radiografiile ulterioare au arătat și câteva fracturi interne, inclusiv una la craniu.

În cele din urmă, duminică dimineață, copilul a murit, după ce starea sa s-a deteriorat în timpul nopții.

 
 

Urmărește-ne pe Google News