Copilul s-a urcat pe gardul de beton care desparte cele două curți, pentru a-și recupera mingea. Băiatul a fost lovit în cap de o bucată din gardul de beton. Copilul a fost transportat de urgență la spital, a informat publika.md.
Medicii au luptat să-i salveze viața, dar azi, după prânz, copilul a murit.
„A fost internat în secţia neurochirurgie, în stare extrem de gravă, era în comă, inconştient, nu prezenta semne de viaţă. Nu a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a fost intubat la respiraţie artificială”, a spus Maxim Cazacu, purtător de cuvânt la Institutul Mamei şi a Copilului.
„Toţi copiii, vreo patru, cinci copii, au mers spre gardul acesta. El la urmă s-a urcat. A sărit mingea dincolo şi când să sară și el, blocul de beton i-a căzut în cap. Şi el pe loc a căzut”, a spus Liuba Cojocaru, primarul localității Măgdăcești.
Primarul afirmă că familia care şi-a pierdut fiul este una model. „Este o familie de oameni gospodari. Trăiesc împreună cu părinţii, muncesc. Nu sunt din cei care consumă alcool”, a mai spus edilul din Măgdăceşti.
Familia mai are o fetiţă de trei ani.
În locul unde a fost lovit copilul a fost pusă o jucărie FOTO: Publika.md
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Vouchere de 500 de lei pentru românii care vor să își schimbe televizoarele prin programul Rabla pentru electrocasnice. Care sunt condițiile pentru a beneficia de program
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul