UPDATE ora 17.15: Trei polițiști l-au găsit pe micuț în pădure. Copilul „stătea lângă un copac, când unul dintre cei trei l-au auzit și au pornit toți în fugă spre locul din care se auzea copilul. Aryan era speriat, dar a acceptat imediat să-i însoțească pe colegii noștri”, a transmis Poliția Botoșani, care a publicat imagini filmate pe ploaie.
UPDATE 18 martie, ora 16.00: Poliția Română a confirmat. „Ca urmare a mobilizării exemplare și a eforturilor forțelor de ordine și ale întregii comunități, minorul a fost găsit. Acesta a fost preluat și va fi transportat la o unitate spitalicească, pentru analizarea stării de sănătate”, a transmis IGPR.
UPDATE 18 martie, ora 15.45: Băiețelul a fost găsit într-o pădure, lângă un copac, la aproximativ 3 kilometri de locul unde a fost văzut ultima dată, după mai bine de o zi de căutări și este în viață, au declarat surse din cadrul forțelor de ordine care au participat la căutări pentru Libertatea.
UPDATE 18 martie, ora 12.50: Au apărut ultimele imagini cu băieţelul dispărut, filmate de o cameră de supraveghere din comuna Tudora. În secvențele obținute de Libertatea apare copilul de doi ani care merge neînsoțit pe drum.
UPDATE 18 martie, ora 12.45: Căutările beneficiază de forțe suplimentare. „În acest moment, în zona în care se efectuează căutările sunt peste 200 de forțe de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și voluntari. Structurilor MAI din Botoșani li s-au alăturat forțe de ordine din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Neamț, Suceva, Iasi si Bacău”, a transmis IPJ Botoșani.
Alături de polițiști, sunt folosiți acum șase câini de căutare-salvare în mediul natural, un elicopter Smurd, un elicopter din cadrul IGAV și un avion de mici dimensiuni, aparținând voluntarilor.
Poliția a difuzat și imagini filmate din elicopter cu acțiunile de căutare.
UPDATE 18 martie, ora 11.40: Poliția Botoșani a publicat noi imagini de la căutările copilului, care durează de aproape 24 de ore.
UPDATE 18 martie, ora 9.30: Căutările au continuat pe tot parcursul nopții în comuna Tudora, iar un elicopter din Inspectoratul General de Aviaţie s-a alăturat din această dimineață căutărilor copilului de doi ani, notează Monitorul de Botoșani, care citează IPJ Botoșani.
„Poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră, precum şi voluntari din comunitate continuă activităţile pentru găsirea minorului”, au precizat polițiștii.
***
Știrea inițială: Duminică, 16 martie. „Sunt utilizate trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată este o zonă împădurită și teren cu denivelări”, a transmis Poliția Română.
Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum și voluntari din comunitate s-au mobilizat și continuă activitățile pentru găsirea copilului din comuna Tudora.
Alerta s-a dat duminică, în jurul orei 15.00, când familia a sesizat poliția în legătură cu dispariția unui copil de 2 ani, din comuna botosăneană Tudora.
Forțele de ordine au declanșat imediat operațiunile de căutare, dar au cerut și sprijinul populației în încercarea de a-l găsi cât mai repede pe copil. Băiatul are următoarele semnalmente: păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.