Copilul plângea și cerea ajutor, fiindcă nu știa să se mai întoarcă acasă, a notat rotalianul.com.

Micuțul se afla pe Via Tevere, din cartierul SantAvendrace, când a fost observat de mai mulți trecători, care au alertat polițiștii.

Carabinierii au reușit să găsească locuința copilului de 4 ani unde se mai aflau alți doi copii, frățiorii săi mai mari în vârstă de 9 și 14 ani.

Potrivit ziarului local Sardinia Post, cei trei minori au fost lăsați de părinți singuri în locuință, iar copilul de 4 ani s-a strecurat afară din casă fără să spună nimic.

După ce a fost adus din nou lângă frățiorii săi, carabinierii au plecat în căutarea părinților, un bărbat și o femeie, ambii de cetățenie română, în vârstă de 37 de ani, respectiv 30 de ani.

Părinții au fost denunțați de carabinieri pentru abandon de minori.


 
 

Urmărește-ne pe Google News