Copilul a fost resuscitat prima dată de salvamontiştii din staţiune, care au solicitat și ajutorul Ambulanţei din Lupeni, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, citat de Agerpres.
„La locul solicitării, echipajul a găsit minorul în stop cardio-respirator. S-au continuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute, solicitându-se şi intervenţia unui echipaj cu medic de la Petroşani. După cele 20 de minute de resuscitare, pacientul a ieşit din stop cardiac. Medicul care l-a preluat a continuat ventilaţia pe mască şi balon”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, Călin Dumitrescu.
Potrivit acestuia, în drum spre spitalul din Lupeni, copilul a intrat, din nou, în stop cardio-respirator. Micuțul a fost resuscitat de medicii de pe ambulanță până a ajuns la spitalul din Lupeni, unde s-a intervenit cu echipa ATI.
„Pacientul a fost intubat, ventilat mecanic. S-a continuat resuscitarea, dar, din păcate, după aproximativ două ore de resuscitare, s-a declarat decesul”, a mai precizat Călin Dumitrescu.
Polițiștii din Hunedoara au transmis, într-un comunicat, că minorul era însoţit de părinţii săi care se aflau la piscină şi „a rămas nesupravegheat pentru o perioadă scurtă de timp”.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro