Familia din zona Tășnad, județul Satu Mare, a mers cu micuțul la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru realizarea unei operații. Din lipsă de locuri, așa cum susțin părinții, băiețelul ar fi fost programat pentru intervenție abia peste șase zile. În această perioadă, bebelușul ar fi contractat o bacterie, lucru care i-a agravat starea de sănătate și, în final, a dus la deces.
Înainte de a pleca din Carei la Cluj-Napoca, afirmă părinții, analizele copilului arătau că acesta nu prezenta nicio bacterie în corp, însă după două zile, la Institutul Inimii i-a fost refuzată intervenția chirurgicală din cauza unui stafilococ.
„Dacă a fost o problemă majoră, de ce nu a fost operat de urgență și de ce a fost programat peste o săptămână, timp în care a luat o bacterie? Mai sunt și alte întrebări, de ce nu s-au văzut problemele la inimă din timpul sarcinii chiar, de ce a fost plimbat între spitale și altele”, afirmă avocatul familiei, Ovidiu Kalman Muresan.
Părinții copilului au formulat plângere penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dorind să afle de ce micuțul nu a fost operat pentru a i se salva viața.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Când vor fi difuzate filmele Singur acasă 1, 2 și 3 la PROTV, de Crăciun. PROGRAM
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Produsul românesc pe care doctorul Vlad Ciurea nu-l recomandă. Este foarte consumat, dar medicul spune că nu este bun pentru creier
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Cât costă un kilogram de crap proaspăt în pescării. Prima dezlegare la peşte din Postul Crăciunului
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei