Medicii britanici l-au diagnosticat pe Zac, un copil de 9 ani din orașul englez Bradley Stoke, aflat în sud-estul Angliei, cu celulită orbitală, o infecţie bacteriană a ochiului stâng, care i-ar fi putut cauza orbirea. Totul s-a întâmplat cu câteva zile înainte de Crăciun, în urma unei consultaţii online. Familia băiatului era izolată acasă încă din 16 decembrie, după ce toţi membrii fuseseră găsiţi pozitivi la infecţia cu SARS-CoV-2.
Pentru că antibioticele şi cremele prescrise de medici nu i-au adus băieţelului nicio îmbunătăţire, acesta a fost adus de familie la Spitalul Regal pentru Copii din Bristol chiar în ajunul Crăciunului, unde copilul şi-a petrecut sărbătorile. Zac a fost externat după ce infecţia, care încă nu se răspândise în corp, a fost tratată de medici cu antibiotice administrate intravenos.
Medicii de la Spitalul din Bristol au explicat, citaţi de BBC, că boala – care poate apărea la copii în cazul unei infecţii – a fost cauzată de COVID.
Celulita orbitală este o infecție a țesuturilor moi de la nivelul orbitei și poate duce la pierderea permanentă a vederii sau chiar la complicații ce pot pune viața în pericol. Cel mai frecvent, aceasta apare la copii cu vârste mici și afectează țesuturile adipoase și musculare de la nivel orbital. Infecţia poate produce inflamaţii ce pot împinge ochiul spre exterior.
Personalul medical de la spitalul englez s-a asigurat însă că sărbătoarea Crăciunului va fi la fel pentru micul Zac, chiar dacă o va petrece pe un pat de spital. „Când am ajuns la spital, am văzut că tot personalul îi adusese cadouri. A fost mai răsfăţat decât ar fi fost acasă“, a povestit o asistentă pentru jurnaliştii de la BBC.