Ministrul Petre Daea a efectuat o vizită în județul Sibiu pentru a promova programele de susținere a creșterii porcilor din rasa Mangalița și Bazna, scrie Turnul Sfatului. Cu această ocazie, l-a întâlnit și pe Raul, fiul fermierului Daniel Ștefu din Bradu.
Invitat să servească o cafea și o gogoașă, Petre Daea i-a declarat pe Raul prietenul său și s-a oferit să-i dea și numărul de telefon. Băiatul de 11 ani nu s-a arătat prea încântat și a spus că nu are ce să facă cu numărul ministrului.
Mai mult, puștiul i-a cerut lui Daea să explice ce a vrut să spună prin „suprafețe întinse, dar nu foarte mari”. Ministrul Agriculturii s-a exprimat astfel pentru a descris o situație de la Rădăuți, unde „pe suprafețe întinse” au fost plantați plopi. „ “Nu suprafețe mari, suprafețe mici”, a spus în continuare Daeam pentru a descrie plantațiile de plopi.
Ministrul i-a explicat băiatului ce a vrut, de fapt, să spună.
„Vezi fața asta de masă? Ea este întinsă, dar nu e foarte mare. Trebuie să fiu atent la exprimări”, a declarat Daea.
Băiatul din Sibiu, descris ca fiind cel mai tânăr critic al lui Petre Daea, l-a împăcat spunând că „acum, cu toții mai greșim”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea și-a asigurat un loc în „analele” presei după declarațiile pe care le-a dat în legătură cu oaia. Mai nou, am aflat despre aceasta că merge cu capul în jos pentru că îi este rușine de ce spun televiziunile despre ea.
Doctor în Agronomie, Petre Daea a avut de-a lungul timpului explicații savuroase despre „complexitatea fenomenului agricol”, după cum este și cea oferită într-un interviu de când era secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Citește și Conducerea PSD validează candidaturile pentru Congresul Extraordinar de sâmbătă. Se va confrunta Ecaterina Andronescu cu Viorica Dăncilă?