Băiețelul nu era supravegheat în momentul în care a vrut să traverseze strada. Potrivit martorilor, copilul s-ar fi oprit la un moment dat, iar o șoferiță, care îl văzuze, și-a continuat drumul. Micuțul s-a răzgândit și atunci a fost lovit de autoturismul condus de femeia de 37 de ani, scrie ziaruldevrancea.ro.
„Copilul nu are nimic, s-a oprit în oglinda retrovizoare. Apoi, taică-său, care îl strigase de pe partea cealaltă, a venit la femeie și a luat-o efectiv la bătaie. Întâi să-i rupă mâna apoi a lovit-o în cap”, a declarat un martor, pentru sursa citată.
Tatăl copilului, un bărbat de 41 de ani, a snopit-o în bătaie pe șoferița care l-a lovit pe băiețel.
Micuțul și mama acestuia, precum și femeia bătută au fost transportați cu aceeași ambulanță Spitalul Județean de la Focșani.
Potrivit sursei citate, polițiștii au întocmit două dosare penale, unul pe numele șoferiței, pentru vătămare corporală din culpă și un altul, pe numele tatălui copilului, pentru loviri și alte violențe și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Bărbatul violent ar mai avea probleme penale în străinătate.
”Polițiștii Serviciului Rutier aufost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier în orașul Panciu. Din primele verificări, politistii au stabilit faptul că o femeie, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a acrosat usor un minor, de 6 ani, care s- a angajat în traversarea strazii, pe marcajul pietonal. După producerea accidentului, tatăl minorului ar fi lovit femeia și ar fi provocat scandal.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.
Soferița va fi cercetată acum pentru vătămare corporală din culpă iar tatăl agressor pentru lovire sau alte violențe și tulburarea liniștiti și ordinii public
În septembrie 2017, un copil de zece ani a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit de o mașină în Vrancea pe o trecere de pietoni. Accidentul s-a petrecut pe DN 2 E 85, când șoferul unei dubițe l-a izbit în plin.
Citește și Ilie Năstase, reținut, încătușat și cu dosar penal. A fost prins băut la volan, a devenit recalcitrant și a refuzat recoltarea probelor biologice