Fotografia a fost realizată joi, pe raza comunei Tulnici. Potrivit martorilor, toate geamurile mașinii erau deschise, iar pe o distanță de câțiva kilometri pe DN2D, scena s-a repetat, relatează jurnaldevrancea.ro.

Nu este prima situație de acest gen de pe șoselele din România.

Și al doilea copil aflat în mașină ar fi ieșit pe geam, arată sursa citată, deși pericolul era evident, autoturismul circulând cu cel puțin 60 de kilometri la oră. Un posibil accident i-ar fi putut costa viața pe cei doi micuți.

Legea rutieră impune obligativitatea ca minorii să fie transportați în spate, fixați cu centuri și în scaune speciale, în funcție de kilograme și vârstă. Este interzisă expres ieșirea pe geamurile autovehiculului.

Sursa foto:  jurnaldevrancea.ro


Citește și: Editorial din Alba de Ovidiu Hațegan, despre primarul dat afară din PSD după ce a construit cea mai prosperă comună din România: „Prea bun, prea ca la țară, mai bine l-au dat afară. Primarul din Ciugud care vine dintr-o lume paralelă”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News