Înspăimântaţi, aceştia au început să ţipe când crocodilul de 30 de centimetri le-a “gâdilat” picioarele în timpul zborului de la Abu Dhabi la Cairo de vineri. Din fericire, unul din însoţitorii de bord a reuşit să prindă reptila şi să calmeze atmosfera.
Compania care asigură paza pe aeroport au reţinut crocodilul, iar angajaţii grădinii zoologice din oraş au transportat animalul la Zoo Cairo.
Nici unul din pasageri nu şi-a revendicat “animalul de companie”. Transportul de animale exotice din şi în Egipt este illegal.
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc