Alexandru este un bărbat în vârstă de 35 de ani, agent de intervenție la o firmă de pază din Turda și mare pasionat de culturism.
Bărbatul trăiește o poveste de dragoste cu năbădăi cu Maria, o tânără de 23 de ani. În urma unei altercații, culturistul a ajuns să fie lovit cu o sticlă în cap de partenera sa de viață. Despre Maria, Alexandru spune că l-a trădat, însă a trecut peste faptul că tânăra a fost la discotecă cu un alt bărbat.
„Sunt de un an şi trei luni într-o relaţie cu Maria. O întreţineam, până nu demult, din leafa câştigată din munca mea de agent de intervenţie la o firmă de securitate şi pază. Sunt, după cum vezi, sportiv, lipsit de vicii – iar singurul vis al vieţii mele e să-mi întemeiez o familie alături de o femeie pe care să o iubesc şi să fiu, la rându-mi iubit. De aceea am investit tot ce aveam în Maria, am mutat-o în casa mea şi, mai mult, îi ofeream întreg timpul meu ajungând s-o duc cu mine peste tot – indiferent că era zi sau noapte…
…Într-o miercuri, acum circa două săptămâni, după o ceartă în care mă tot acuza de infidelitate, numa` o văd că-şi ia lucrurile şi pleacă la ea acasă! Ca să aflu apoi că în vinerea respectivă fusese la discotecă împreună cu unul. Am suferit asemeni unui câine, dar am iertat-o şi mi-am zis că trece. S-a mutat înapoi la mine, însă la scurt timp şi-a reluat „partitura” geloziei şi a plecat din nou la acasă la ea, seara afişându-se însă cu același tip şi rămânând peste noapte la acesta. Desigur, a doua zi n-a vrut să recunoască în ruptul capului ce-a făcut”, a povestit bărbatul pentru gazetadecluj.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_41bed5f8762293b0eb645d6ff4bc2f5a.jpg)
Bărbatul a oferit detalii despre cum a ajuns să fie lovit cu o sticlă în cap de iubita lui:
„Duminică, 9 septembrie – aflaţi la mine acasă – aceasta să înceapă o nouă ceartă. Şi, la un moment dat, neavând alte argumente, a luat de pe masă o sticlă şi m-a lovit cu ea în cap. După ce m-a lovit, într-un gest întârziat am împins-o, iar ea a căzut pe parchet cu faţa în jos şi şi-a spart nasul. Rapid, am chemat de urgenţă poliţia – nu de alta dar ea susţinea că eu sunt agresorul, și nu ea a fost cea care m-a atacat”.
Poliția din Turda a deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe, conform sursei menționate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6e89aeb86663aeb2ca96187f256fca75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fe63f7ecfe76ba356e3c12d34cc0d859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8286e0e013a31e5326eee8b29042e37b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac307b3fabdcd88c0c9e71b054963dae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_943bd589897d13f1f4aeeab5c08d1531.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7487f654eaf4e867f6de46c5b40e0381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f4985cb70de2d3e0383b69da3a1b898d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_02fc53635ea0135ce02f95756c30f066.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2c51935e9925070f07c38e077deaff16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0c7f2e533a4cff80fc8db1805f41db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c8867dafbf7b2f24feeaf1d9dcf10b6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d7f9120c843d9663f1a676ab02e3349c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ef184f9e138e6ee61550ff73aecf8b40.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.