Accidentul în care și-a pierdut viața Valentin Negrea a avut loc joi, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.
Mașina la volanul căreia se afla arbitrul s-a izbit violent de un stîlp de beton de pe marginea drumului.
Medicii ajunși de urgență la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă acesta nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul, relatează Mediafax. Valentin Negrea avea 44 de ani.
Federația Română de Baschet a transmis un mesaj pe Facebook după moartea arbitrului.
„Federaţia Română de Baschet şi Colegiul Central al Arbitrilor de Baschet deplâng dispariţia fulgerătoare a arbitrului constănţean de Liga Naţională Valentin Negrea (44 ani). Dumnezeu să-l odihnească!”.