În filmare, Dimitri Gordon lansează un mesaj dur către Rusia, președintele Vladimir Putin, în timp ce se plimbă prin cartierul său. Pleacă de la maternitate și ajunge la apartamentul în care și-a petrecut copilăria.
„Vladimir Putin, nu îți arăt degeaba locurile care înseamnă totul pentru mine. Probabil de asta e numită Patria-mamă. Noi, ucrainenii, noi, kievenii, avem o Patrie-mamă și nu ne pasă de planurile tale, dacă vrei să ne bombardezi din aer. O să ne păzim țara, pentru că Patria e mama noastră”, i-a transmis el președintelui rus într-un video urcat pe YouTube, scrie Obozrevatel.
Ziaristul a transmis un mesaj și către mamele din Rusia, spunând că Ucraina nu amenință pe nimeni, însă nu va avea de ales dacă va fi atacată.
„Oricine intră în Ucraina va fi omorât, pentru că nu avem de ales”, a spus Gordon.
Familia lui a plecat din țară
Site-ul vesti.ua a arătat că majoritatea rudelor lui Gordon au plecat imediat după cu un zbor privat organizat de magnatul Rinat Ahmetov, plecând pe la zona VIP a Aeroportului Borispil de lângă Kiev.
„Doar el și partenera sa au rămas în Ucraina”, scrie vesti.
Un canal de Telegram cunoscut din Ucraina, Kartocini Ofis, a publicat și imagini de la plecarea familiei acestuia.