Cei doi au constat că apartamentul de lux, cu jacuzzi, baie turcească și lift interior, din complexul Las Boas, pe care l-au rezervat, nu există, potrivit The Times.

Chiar dacă pe site, apartamentul VIP avea multe review-uri și un rating de cinci stele, ei bine, acesta nu exista de fapt. Mai mult, era una dintre proprietățile care acceptau animale de companie, așa că Ian și Denise au plătit imediat suma uriață pentru rezervare.

„Nu avem niciun apartament VIP în complexul Las Boas”, le-au
spus reprezentantul de la recepție, atunci când cei doi au ajuns.

Soții Feltham spun că au avut avut bănuieli înainte de plecare, pentru că nu au primit detalii despre check-in. Ian, în vârstă de 75 de ani, a sunat să le ceară la numărul de contact de pe site și a constatat că avea prefix de Thailanda.

Managerii companiei aeriene le-au transmis că vor căuta o modalitate prin care să le restituie suma de 10.000 de lire.

 
 

Urmărește-ne pe Google News