Lily Abbot și Trevor Hirst s-au întâlnit pe ringul de dans în Bradford în urmă cu 30 de ani. Au devenit prieteni buni și au călătorit împreună la evenimente în toată țara – Lily alături de soțul ei, Wilf, iar Trevor cu soția lui, Rita.

Trevor a renunțat la dans după ce Rita a murit, în urmă cu șase ani, dar, în cele din urmă, prietenii l-au convins să încerce din nou. Și ori de câte ori se prezenta la sala bisericii, Lily era acolo. Ea îl pierduse pe Wilf în 2006, după 55 de ani de căsătorie.

„Am
invitat-o la dans și restul e istorie”, spune Trevor.

La începutul anului 2020, anul în care amândoi au împlinit 90 de ani, Lily și Trevor încă trăiau separat.

„Unii dintre prietenii noștri au spus: De ce nu vă căsătoriți? Am spus: Nu vrem să ne căsătorim, amândoi am fost căsătoriți, nu avem nevoie de acte, suntem în regulă”, povestește Lily.

Trevor are patru copii, Lily are doi. Ambii sunt bunici, iar Trevor este străbunic.

Apoi, a venit pandemia.

„La început nu ne-am dat seama de seriozitatea bolii, dar a fost oribil”, spune Lily. Într-o zi, ea și Trevor au ieșit împreună la plimbare, iar Lily a căzut și și-a fisurat o coastă. Acela a fost momentul în care Trevor, speriat de accidentul ei, a decis să se mute cu ea.

A funcționat excelent și suntem atât de compatibili!

Lily:

În Bradford s-au înființat patru centre de vaccinare, iar unul dintre ele este la Bradford Royal Infirmary. Lily și Trevor au fost doi dintre primii localnici imunizați acolo.

Cel care le-a aflat povestea și a scris despre ea este prof. John Wright, medic și epidemiolog, șeful Institutului Bradford pentru Cercetări în Sănătate și un veteran al luptei cu epidemiile de holeră, HIV și Ebola.

„Sunt încrezător că Lily și Trevor se vor întoarce la dans, pe măsură ce imunitatea de turmă va duce la eliminarea virusului din viața noastră de zi cu zi, iar acest lucru va avea loc în 2021, când va fi vaccinată aproximativ 70% din populație”, a scris prof. Wright.

Foto: BBC / Pishdaad Chahardehi

 
 

Urmărește-ne pe Google News