Geoff Marshall și Vicki Pipe, care sunt din Londra, au plecat în această călătorie la sfârșitul lunii mai. De atunci, ei au făcut fotografii cu fiecare gară pe care au vizitată, iar toate au ajuns pe rețelele de socializare. Până acum, ei au reușit să viziteze 1.409 de stații, așa că mai de vizitat mai puțin de jumătate de gări de vizitat. Destinația finală va fi în Scottish Highlands, în august.
Ideea de a face această călătorie a pornit de la o glumă, după ce Marshall a stabilit un record mondial, în 2013, după ce a trecut prin toate stațiile de metrou din Londra, în cel mai scurt timp. Doi ani mai târziu, recordul lui a fost bătut, însă cuplul a rămas cu planul de a vizita toate gările din Marea Britanie. cei doi au lansat o campanie pentru a face rost de fondurile necesare pentru biletele de tren, dar și pentru cazare, iar apoi au pornit la drum, cu 38.000 de lire în buzunare, bani strânși din donații.
Marshall și Pipe spun că au vizitat o gară, dacă trenul în care se află oprește în aceasta, fără să fie obligatoriu să și coboare. Cu toate acestea, ei de multe ori chiar se dau jos și tren pentru a fotografia stația. Multe gări au și o poveste, după cum notează The Guardian.
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
De exemplu, gara Shippea Hill este foarte rar folosită, având în medie 12 vizitatori pe an. „Este o adevărată istorie, care cred că uneori este pierdută”, a spus Vicki.Cei doi britanici plănuiesc să doneze toate fotografiile cu gările britanice Muzeului Național al Căilor Ferate din Marea Britanie, precum și Muzeului Transportului Londonez.
Citește și: Un copil de șase ani a rămas singur în tren, după ce mama sa a coborât să fumeze. S-a întâmplat în gara Tiburtina din Roma
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
FANATIK.RO
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior