Cuprins:
Totul a pornit de la livrarea unui colet în zona Piața 1 Mai din Cluj-Napoca. Curierul a înmânat pachetul unei femei portarului, înainte de a lua legătura cu cea care trebuia să intre în posesia lui. Revoltată, posesoarea l-a sunat și i-a adresat injurii pentru că nu a înștiințat-o cu privire la livrare.
„Mi-au tras palme și un pumn de am căzut în dubă”
După apelul telefonic tensionat, curierul a luat curierul și a precizat că îl va livra a doua zi. Totuși, după puțin timp de la discuția cu posesoarea pachetului, curierul a fost sunat de un bărbat care s-a oferit să vină să ia coletul, iar acesta a fost de acord.
„Eu lucrez ca și curier, pe data de 10 decembrie, mergând la muncă am avut de livrat un colet unei doamne în Piața 1 mai, din Cluj-Napoca. Dânsa era foarte revoltată fiindcă nu am apelat-o la predarea coletului, deoarece l-am lăsat la portar. Aceasta m-a sunat și m-a înjurat. I-am închis apelul deoarece nu am vrut să degenerez situația. Deoarece dânsa a spus că nu am făcut procedurile corecte, m-am dus și am luat coletul. Am spus că o să îl readuc următoarea zi. După ce am plecat de acolo, doi prieteni de-ai ei sau soțul cu cineva, m-au sunat, în jurul orei 11:25, că o să vină după colet”, a spus curierul pentru sursa citată.
Însă, întâlnirea cu bărbatul în cauză nu a mers deloc bine, întrucât la locul întâlnirii acesta a dat nas în nas cu doi bărbați care s-au năpustit asupra lui și l-au snopit în bătaie.
„Nu m-am așteptat să vină în ziua mare să mă bată. Mi-au deschis mașina singuri să își caute coletul. Au venit direct la mine, mi-au tras palme și un pumn de am căzut în dubă. Picioare în stomac, mi-au spart arcada,” a mai mărturisit el.
Posesoarea coletului susține că a fost amenințată de curier
Întrucât incidentul a avut loc în plină stradă, o trecătoare a fost cea care i-a înștiințat pe oamenii legii. Ajunși la fața locului, aceștia au reușit să aplaneze conflictul, iar cei doi bărbați și-au luat coletul și au plecat.
„Cineva a sunat la Poliția Cluj, mi-am scos certificat medico-legal și am făcut plângere. La rugămintea domnilor de la Jandarmerie m-am dus și cu mare politețe le-am dat coletul jandarmilor și aceștia le-au dat coletul celor doi”, a mai declarat victima.
„Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că la data de 10 decembrie a.c. între o femeie de 30 de ani și un tânăr de 20 de ani, angajat al unei societăți de curierat, s-ar fi iscat discuții contradictorii referitoare la predarea unui colet. Pe tema aceluiași colet, între tânăr și alți doi bărbați, în vârstă de 36 și 39 de ani, conflictul ar fi degenerat în îmbrânceli și agresiuni reciproce.
De asemenea, femeia a sesizat faptul că ar fi fost amenințată de tânărul de 20 de ani.Polițiștii efectuează în continuare activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-au produs faptele, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au spus reprezentanții IPJ Cluj pentru sursa citată.