Un medium care pretinde că are o “percepție extrasenzorială” a trimis o scrisoare primului-ministru indian, Narendra Modi, prin care avertizează asupra pericolului unui cutremur colosal, potrivit dailystar.co.uk.

Dar se pare că „raportul informațional” care a dus la alarmarea întregului continent a fost o farsă. În scrisoare, Babu Kalayil a anunțat că o să fie un “cutremur viguros” care ar putea șterge de pe fața Pământului 11 țări, printre care și India, Japonia, China și Pakistan.

Mediumul a scris: “În Oceanul Indian va avea loc un cutremur înainte de 31 decembrie 2017. Cutremurul viguros se va întinde pe toată coasta continentului. Mai mult, efectul pe care îl va avea va înlocui chiar și granița țărmului mării”.

În ciuda caracterului dubios al scrisorii,oficialii dezastrelor naturale din Pakistan și India au luat avertismentul în serios.

Autoritatea de gestionare a catastrofelor din Pakistan a declarat că țara se pregătește pentru un “cutremur pe scară largă”, precizând că se așteaptă ca un seism să aibă loc în Oceanul Indian în viitorul apropiat.

Oamenii de știință spun că predicțiile nu au nicio justificare, dar că nu pot să fie ignorate, așa că îndeamnă țările din regiune să se pregătească, la un moment dat, pentru un cutremur puternic.

Pe 26 decembrie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 9,3 în largul Indoneziei a trimis o serie de valuri masive către coastele celor 14 ţări de la Oceanul Indian, unele situate la foarte mare distanţă de altele. Acest tsunami a lovit Indonezia, dar şi Sri Lanka sau Somalia, şi s-a soldat cu peste 220.000 de victime.


Când bombele tac, muzica poate să înceapă. Povestea refugiatului care a pierdut totul în Siria, dar și-a regăsit sufletul în România


 

Urmărește-ne pe Google News