Un seism care a înregistrat pe scara magnitudinii de moment valoarea de 6,1 s-a produs în statul central-american Nicaraga, informează Institutul american de geofizică (USGS), relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului din Nicaragua, Rosario Murillo, a declarat că 14 persoane au fost rănite, iar 89 de case au fost distruse, unele dintre ele prăbuşindu-se la o distanţă de 40 de kilometri nord-est de Managua.
Seismul s-a produs joi, în jurul orei 17.27 (vineri, 02.27, ora României), iar epicentrul s-a situat la distanţa de apoximativ 20 de kilometri nord de Managua, în apropierea vulcanului Apoyeque, la o adâncime de zece kilometri, potrivit USGS.
Acest cutremur, pe falia lanţului vulcanic din Nicaragua, a fost urmat de trei replici.
Anterior, două seisme cu magnitudinea de 8,2 şi 7,8 au lovit succesiv, la începutul lui aprilie, extremitatea nordică a Chili, declanşând alerte de tsunami ridicate rapid.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News