La fel ca foarte mulți români și Dana este dezamăgită de faptul că, la un an de la tragedia care a îndoliat întreaga țară, nu s-a schimbat nimic. Ba mai mult, ”în cazul în care ne-am confrunta cu o tragedie similară”, spune ea, nici măcar nu am mai avea unde să tratăm răniții. Lucru recunoscut în urmă cu ceva vreme de conducerea Ministerului Sănătății și chiar și de Secretarul de Stat, Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Asistena își amintește și acum tot ce a văzut în fața ochilor în seara aceea. Îi este greu să uite cum ieșeau victimele rând pe rând, ori scoase de pompieri, și nu se mai terminau. A rămas cu un gust amar, la fel ca toată lumea.

Nu au primit nici o lecție de la Colectiv!”

”Noi am ieșit să oferim o mână de ajutor pentru că așa am simțit, nu pentru că eram obligați. Și am rămas cu un gust amar din cauza faptului că autoritățile ne-au tratat cu indiferență. Nu ne-a întrebat nimeni, niciodată, dacă avem nevoie de suport psihologic, dacă am trecut cu bine peste trauma aceea. Că până la urmă nici noi nu vedem așa ceva în fiecare zi, nu?”, declară Dana.

Femeia, care lucrează în sistemul medical românesc de mai bine de 20 de ani, crede că România are nevoie de un spital nou, cu o capacitate mare, în care să primească victimele unei asemenea tragedii. Pe lângă noua unitate spitalicească, Dana spune că este nevoie de prevenție.

”La noi prevenția nu prea s-a văzut. Au închis câteva clădiri și locații, dar nu au făcut nimic în acest sens. În Bucureștiul asta sunt peste 300 de clădiri cu bulină… Și? A făcut cineva, ceva? Construim ce nu avem nevoie, dar ce avem nevoie nu construim. Nu au primit nici o lecție de la Colectiv!”, a conchis asistenta medicală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News