Are 45 de ani, vârstă pe care chiar dacă și-ar dori nu o arată, și este unul dintre supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv. Este un tip sincer și destul de calm pentru munca pe care o desfășoară – organizator de evenimente/concerte rock și nu numai – și are o fetiță superbă. Nelu se pregătește intens pentru evenimentul pe care îl va organiza pe 30 octombrie la Arenele Romane. Este vorba de un concert gândit și pregătit de o partea dintre răniții din Colectiv, pentru răniții din clubul cu pricina care încă mai au nevoie de tratament și operații.
”Nu mai vrem să stăm cu mâna întinsă nici în fața guvernanților, nici în fața altora. Vom organiza noi un eveniment, fix pe 30 octombrie, la Arenele Romane, în care vor cânta formații rock care vor să ajute. Și asta pentru că acești artiști au fost ajutați la un moment dat de o parte dintre cei 64 de îngeri care au plecat dintre noi… fotografi sau reporteri.Va fi un concert, între orele 17.00 și 23.00, în care vor cânta Holograf, Vama, Antract și multe alte formații tocmai pentru a putea strânge niște fonduri necesare celor care încă mai au nevoie de tratament”, explică Nelu.
Acesta recunoaște că au fost mulți cei care, de-a lungul acestui an, au tot strâns bănuți pentru victime, dar cum și cui au fost împărțiți nu prea știe. ”Nu cred că știe cineva unde au ajuns banii strânși pentru victime!… ”
Se consideră unul dintre răniții care au avut noroc. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând datorită faptului că soția sa, prezentă și ea la concertul trupei Goodbuy to Gravity, a decis să părăsească clubul cu doar câteva minute înainte de izbucnirea incendiului și în al doilea rând pentru că a avut inspirația să-și țină haina de piele pe el.
”Geaca asta de piele mi-a salvat viața. Niciodată nu o scot de pe mine când merg la vreun concert. Așa m-am obișnuit. Și uite că în noaptea aceea mi-a salvat pielea și viața. Am tras-o peste cap, atât cât am putut, și m-am îndreptat spre ieșire”, își amintește Nelu. Pe de altă parte, spune că a avut noroc pentru că a ajuns la Spitalul SRI-ului, unitate în care au fost transportați doar câțiva răniți.
”Eram doar patru victime, iar medicii au putut avea grijă de noi tocmai pentru că nu eram prea mulți. Chiar și așa, din cauza arsurilor grave, doi dintre cei care am ajuns aici, nu au supraviețuit. Este vorba despre Florin, bodyguardul, și Tulia, fata din Italia. Am rămas profund marcat și cu siguranță nu am să uit niciodată cum arată Tulia. Am văzut-o arsă de la brâu în sus și îmi amintesc că nu puteai să-ți dai seama dacă este femeie sau bărbat. M-am tot întrebat atunci «măi, dacă ea va trăi și se va uita în oglindă, cum va reacționa?»”, povestește Nelu cu ochii umeziți de lacrimi.
Acum, la aproape un an de la tragedie, îi este încă destul de greu să se uite înapoi. Se întânește destul de des cu ceilalți răniți, însă de fiecare dată când îi vede pe cei care au suferit arsuri mult mai grave decât el, i se pune un nod în gât.
”Viața merge înainte… pentru că așa trebuie. Însă nu vom uita niciodată ce s-a întâmplat acolo. Important este ca cei care nu au fost în acea seară în Colectiv să nu mai întoarcă capul după noi, după cei care au răni vizibile. În momentul în care, pe stardă, oamenii văd o persoană arsă, își fac cruce. Și nu e bine deloc pentru că persoana cu probleme poate fi extrem de frustată de acel gest. Sunt și ei oameni și trebuie tratați normal”, a mai spus Nelu.
Nimeni nu a fost condamnat la un an de la tragedie
Din cele 12 persoane anchetate de procurori în urma incendiului care a dus la decesul a 64 de persoane, niciuna nu a fost condamnată până acum în cele trei anchete.
Primul dosar, șase persoane. Este cel în care patronii clubului – Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu – sunt acuzați de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Dosarul a fost realizat de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost trimis în instanță în luna aprilie. Cauza este judecată de magistrații Judecătoriei Sector 4, procesul fiind în desfășurare începând din această lunp. În această cauză mai sunt trimiși în judecată și Daniela Niţă, Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, reprezentanţi ai firmei de la care erau artificiile din “Colectiv”.
Al doilea dosar, trei persoane. Este cel al fostului primar al Sectorului 4, Cristian Piedone. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două infracţiuni de abuz în serviciu. Mai exact, ”dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti”, scriu anchetatorii. Dosarul a fost trimis din mai la Tribunalul București.
În aceeași cauză, procurorii au luat și decizia trimiterii în fața judecătorilor și a două angajate din primărie, Luminița Ganea și Aurelia Iofciu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit.
Al treilea dosar, două persoane. Este cel al pompierilor George Matei şi Antonina Radu. Aceștia au fost primii trimişi în judecată din ancheta în cazul Colectiv, respectiv la începutul lunii decembrie, fiind acuzaţi de abuz în serviciu şi obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Însă, Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis, anul acesta, restituirea cauzei la DNA, unul dintre motive fiind că Antonina Radu nu a fost lăsată să îşi studieze dosarul. Magistraţii au considerat că trebuie îndreptate neregularităţile din rechizitoriu înainte de începerea cercetării judecătoreşti.
Al patrulea dosar, o persoană. Este desprins din cauza în care au fost cercetați și apoi trimiși în judecată acționarii de la Colectiv. Ancheta îl vizează pe artificierul Marian Moise, care în 30 octombrie 2015 a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv. Dosarul este încă în cercetare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!