Din primele informații se pare că depozitul s-a prăbușit din cauza vremii severe, zona fiind vizată de o atenționare de tornadă. Pompierii cred că sunt mai multe victime, însă până acum nu se știe un număr exact.
În urma incidentului, și compania Amazon a transmis că încă nu sunt foarte multe informații. „Siguranța și bunăstarea angajaților și partenerilor noștri este prioritatea noastră principală în acest moment. Evaluăm situația și vom împărtăși informații suplimentare când vor fi disponibile”, a transmis Richard Rocha, purtătorul de cuvânt al Amazon, printr-un comunicat.