Acesta susţine că “România este un stat fără scrupule, care iroseşte banii europeni pentru politici de incluziune a romilor, continuând să îi exporte pe aceşti amărâţi în Franţa, unde republica este neputincioasă în faţa unui val intolerabil de imigranţi”.
Pierre Lellouche, deputat UMP şi fost secretar de stat al afacerilor europene, a lansat aceste acuzaţii într-o interpelare adresată ministrului francez de interne Manuel Valls. Politicianul susţine că imigranţi originari din România şi din Bulgaria ajung fie să se prostitueze, fie să-i jefuiască pe francezi.
“România şi Bulgaria primesc 20 de miliarde de euro de la contribuabilii noştri pentru a integra aceste populaţii rome. Ce veţi face pentru a pune punct nepăsării Comisiei Europene? Ce aveţi de gând să faceţi pentru a pune punct comportamentului unui stat fără scrupule, care ia banii contribuabililor europeni şi ne exportă săracii săi?”, l-a întrebat deputatul pe ministrul francez de interne.
Manuel Valls l-a criticat pe politician că şi-a permis să insulte Comisia Europeană şi un stat al UE. Totuşi, i-a dat dreptate lui Pierre Lellouche în privinţa nevoii intensificării luptei contra crimei organizate şi a traficului de carne vie.
Cristian Mungiu, premiat de guvernul francez