Este vorba despre deputatul de 47 de ani, Vasilis Oikonomou, din partidul Noua Democrație a fost lovit la cap, după care atacatorii au fugit. Politicianul a fost transportat de urgență la spital și internat, deoarece rănile necesitau îngrijiri și supraveghere medicală.
Până în prezent, nu au fost operate arestări, dar poliția caută să îi identifice pe autorii acestei agresiuni.
Președintele parlamentului, Nikos Voutsis, i-a telefonat deputatului rănit pentru a-și exprima sprijinul și a condamnat incidentul.
Mai mulți oamenii politici eleni au fost ținta unor violențe în ultimii ani, pe fondul crizei cu care se confruntă țara. Fostul ministru de finanțe Yanis Varoufakis, din primul guvern de stânga al premierului Alexis Tsipras, a fost agresat în aprilie în cartierul Exarchia în timp ce era în funcție.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News