Adrian Solomon a spus, în discursul său de Centenar, că îşi doreşte ca peste 100 de ani România să nu mai fie condusă de un etnic german, ca acum o sută de ani şi ca acum, ci de un român. Imediat, deputatul social-democrat a fost sancționat de bârlădenii care au început să îl huiduie, relatează Digi24.

Vreau să omagiez naţiunea română, singura care a făcut din Ferdinand întregitorul acestei ţări, singura care a făcut din Brătianu prim-ministru al unei Românii Mari, singura capabilă să fie cea care a dat 800.000 de morţi pe câmpul de bătălie de la Mărăşeşti, Oituz, Mărăşti şi din toată ţara. Şi îmi mai doresc un singur lucru: ca peste încă o sută de ani să dea Domnul ca poporul român să fie condus de un etnic român, și nu german, ca acuma fost discursul care i-a adus huiduieli lui Adrian Solomon.


Citește și: Love, not war! Fotografia-simbol a Centenarului Marii Uniri. Cine sunt tinerii militari care s-au sărutat chiar înainte de defilarea pe sub Arcul de Triumf


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News