Deputatul PSD Ana Birchall consideră că este important ca, de la cele mai fragede vârste, copiii să aibă în programa şcolară noţiuni şi aspecte legate de securitatea cibernetică, pentru a-i proteja de pericolele la care sunt expuşi în mediul online. Aceasta a făcut o interpelare către ministrul Educației, cu acest subiect și speră că securitatea cibernetică să devină materie opțională în învățământ.
Deputatul PSD Ana Birchall l-a întrebat pe ministrul Liviu Pop în ce stadiul se află introducerea în programa școlară a unei curricule de securitate cibernetică.
„Revin asupra unei iniţiative pe care am avut-o în mandatul de deputat 2012-2016 și pe care am mai semnalat-o în întrebarea înregistrată cu nr. 9924A din data de 11.05.2016, întrebare care a primit un răspuns îmbucurător şi pozitiv, demarându-se astfel procedurile pentru constituirea unui grup de lucru care să elaboreze o nouă programă care să includă şi aspecte referitoare la domeniul securitate cibernetică”, arată deputatul social-democrat în textul interpelării.
Potrivit deputatei PSD, un aspect foarte important şi îngrijorător îl constituie expunerea tinerilor în mediul online de la cele mai fragede vârste, riscurile pe care le implică depăşind chiar cadrul personal.
”Atât riscul de radicalizare sau accesul la informaţii eronate, cât şi contactul cu persoane care utilizează mediul online în scopuri ilicite pot afecta atât creşterea copiilor şi viaţa privată a acestora şi a părinţilor, cât şi, prin natura informaţiilor implicate sau prin faptele cauzate de acestea, societatea de provenienţă”, a adăugat Ana Birchall în textul interpelării.
Potrivit acesteia, ”pentru a lupta în mod eficient împotriva radicalizării tinerilor în mediul online şi pentru a crea o cultură stabilă şi solidă în domeniul securităţii cibernetice, este nevoie în primul rând de măsuri pentru ridicarea conştientizării în rândul tinerilor, motiv pentru care este important ca de la cele mai fragede vârste copiii să aibă în programa şcolară noţiuni şi aspecte legate de securitatea cibernetică menite a-i proteja de pericolele la care sunt expuşi în mediul online”.
”În acest sens, în mod complementar cu măsurile legislative deja existente, este nevoie de politici de educație adresate populaţiei utilizatoare de servicii din domeniul cibernetic”, a subliniat deputatul PSD.„Vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați care este stadiul introducerii în programa şcolară a elementelor legate de securitate cibernetică, ca o măsură menită să crească gradul de conştientizare al tinerilor asupra evoluţiilor pe această temă şi concluziile reflectate în urma întâlnirilor între specialiştii în acest domeniu şi membrii grupului de lucru”, a încheiat Ana Birchall interpelarea adresată ministrului Educaţiei Naţionale.
Citește și: INTERVIU VIDEO | Românul de 102 ani care a supraviețuit masacrului de la Stalingrad: „Nicio zi nu m-am temut că mor în lagăr”