Un deputat PSD, Mircea Drăghici vrea mărirea subvenției primite de partidele politice, de la stat. Propunerea legislativă pentru modificarea art.18 alin.(2) din Legea nr.334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată a fost depusă săptămâna aceasta în Parlament, la Senat, forul decizional fiind Camera Deputaților.
Propunerea deputatului PSD vizează modificarea alineatului 2 art. 18, în sensul introducerii unui prag minim pentru subvențiile anuale acordate partidelor: 0,02% din veniturile prevăzute în bugetul de stat și nu 0.4, cât este în prezent. În plus, pentru partidele politice care promovează femei, pe listele electorale, mai precis pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei.
În forma actuală a legii este prevăzută doar o limită superioară de 0,04% din veniturile prevăzute în buget, iar acest prag maximal nu a fost atins niciodatăm precizează inițiatorul.
”Considerăm că, așa cum este stabilit un prag maxim, este oportun să se stabilească și un prag minim, de 0,02% din veniturile prevăzute în bugetul de stat, în acest fel putându-se asigura un tratament egal pentru toate partidele politice”, mai menționează inițiatorul în expunerea de motive la proiectul de lege.
Ce prevede legea în prezent
Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, prevede că activităţile partidelor politice pot fi finanţate şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Subvenţiile de la bugetul de stat se acordă în funcţie de următoarele criterii: numărul de voturi primite la alegerile generale pentru Camera Deputaţilor şi Senat, numărul de voturi primite la alegerile generale pentru autorităţile administraţiei publice locale.
Începând cu anul 2008, partidele politice primesc subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, în proporţiile menţionate la art.19 şi art. 20 din Legea nr.334/2006, astfel::
- 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral;
- 25% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.
În cazul alianţelor politice sau electorale, subvenţia se va împărţi între membrii alianţei după numărul de mandate obţinute.
Veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat pot avea următoarele destinaţii:
- Cheltuieli materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor;
- Cheltuieli de personal;
- Cheltuieli pentru presă şi propagandă;
- Cheltuieli privind organizarea de activităţi cu caracter politic;
- Cheltuieli de deplasare în ţară şi străinătate;
- Cheltuieli pentru telecomunicaţii;
- Cheltuieli cu delegaţiile din străinătate;
- Cheltuieli cu cotizaţiile datorate organizaţiilor politice internaţionale la care este afiliat partidul politic;
- Investiţii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor respective;
- Cheltuieli de protocol;
- Cheltuieli de birotică;
- Cheltuieli cu comisioane bancare;
- Cheltuieli cu chiriile şi utilităţile sediilor;
- Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii auto;
- Cheltuieli cu prime de asigurare;
- Cheltuieli de transport;
- Cheltuieli cu combustibili şi carburanţi.