Mihai Polițeanu, membru al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, a sesizat CNATDCU cu privire la „nerespectarea standardelor de calitate și etică profesională” în lucrarea de doctorat a prim-ministrului.

Deputatul USR și-a bazat sesizarea pe dovezile de plagiat făcute publice marți de jurnalista Emilia Șercan, în PressOne

Sesizarea vine la scurt timp după ce profesorul universitar Mircea Dumitru, vicepreședinte al CNATDCU, a acordat un interviu ziarului Libertatea în care a declarat că probele Emiliei Șercan arată „un caz foarte clar de plagiat”.

Care este parcursul unei sesizări

Potrivit lui Dumitru, după ce sesizarea a fost făcută oficial, lucrarea va fi examinată de o comisie de specialiști, numită de conducerea CNATDCU.

În urma acestei evaluări, care, conform HotNews, se va face în termen de 45 de zile, se va da un verdict final în Consiliul General al instituției. Dacă se stabilește că e vorba de plagiat, CNATDCU propune Ministerului Educației retragerea titlului științific de doctor. 

La rândul lui, premierul Ciucă a cerut Universității Naționale de Apărare (UNAp) să-i verifice teza de doctorat. UNAp nu are însă nicio putere legală, iar verdictul poate fi dat doar de CNATDCU. 

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI