Sophie Theallet a îmbrăcat-o de mai multe ori pe Prima Doamnă Michelle Obama, însă nu vrea să-și continue colaborarea cu soția viitorului lider de la Casa Albă, Melania Trump. Într-un e-mail, ea a spus că a luat această decizie din cauza retoricii folosite de președintele-ales al SUA, Donald Trump, în timpul campaniei electorale.

Citește și: Prima Doamnă Melania Trump a lucrat ilegal ca model în SUA în 1995

”Întrucât sunt o persoană care celebrează şi luptă pentru diversitate, libertate individuală şi respectarea tuturor stilurilor de viaţă, nu voi lua parte la crearea de ţinute vestimentare pentru Prima Doamnă şi nici nu mă voi asocia în vreun fel cu ea. Retorica rasismului, sexismului şi xenofobiei, dezlănţuită în campania prezidenţială a soţului ei, este incompatibilă cu valorile după care eu îmi ghidez viaţa”, a precizat Sophie Theallet.

”Sunt perfect conştientă de faptul că nu este inteligent să te implici în politică. Acestea fiind zise, întrucât suntem o companie familială, obiectivul nostru principal nu are legătură doar cu banii. Noi punem valoare pe libertatea artistică şi încercăm întotdeauna să ne aducem o contribuţie umilă la dezvoltarea unui mod uman, conştient şi etic de a crea în această lume”, a continuat Sophie Theallet.

În timpul campaniei prezidenţiale pentru preşedinţia Statelor Unite, specialiştii au remarcat o lipsă notabilă de entuziasm în rândul marilor reprezentanţi ai industriei modei faţă de posibilitatea de a crea ţinute pentru Melania Trump,deoarece marii creatori de modă americani s-au distanţat public de retorica soţului ei.

Deși a lucrat ca model profesionist atunci când a ajuns pentru prima dată în Statele Unite, viitoarea primă doamnă a SUA a purtat în cea mai mare parte a campaniei electorale ţinute vestimentare obişnuite, care nu au impresionat.

Totodată, ținuta Ralph Lauren, de culoare albă, pe care Melania Trump a purtat-o în timpul discursului prin care Donald Trump şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie, nu a fost furnizată direct de celebrul designer.

Melania este a treia soție a lui Donald Trump

În 1998, miliardarul Donald Trump a fost cucerit de supermodelul sloven Melania Knauss. Aceasta a venit la New York în 1996 și a ajuns extrem de rapid în paginile revistelor de modă. Cei doi s-au întâlnit la o petrecere, iar apoi au început să iasă împreună. După șase ani de relație, s-au căsătorit.

Citește și: Melania Trump, acuzată de plagiat. Soția miliardarului a copiat un discurs susținut de Michelle Obama în urmă cu opt ani

[libgallery id=”1651869′]

 
 

Urmărește-ne pe Google News