Pentru prima dată în ultimii 14 ani, un condamnat la moarte a fost executat prin împuşcare de către un pluton de execuţie, într-o închisoare din statul american Utah, după ce au fost respinse toate apelurile la clemenţă, au anunţat astăzi autorităţile penitenciare locale.
Ronnie Lee Gardner, 49 de ani, care era închis de 25 de ani pentru uciderea unui avocat, a fost executat prin împuşcarea în inimă de pluton de cinci trăgători de elită, a declarat un purtător de cuvânt al penitenciarului.
Metoda este cu siguranţă „neobişnuită”, dar a fost executată cu „profesionalism”, a afirmat acesta. Gardner este primul condamnat la moarte din Statele Unite împuşcat de un pluton de execuţie din 1996. Condamnatul a ales la 23 aprilie să fie executat prin împuşcare şi nu prin injecţie letală, informează Agerpres.