Deţinutul, pe nume Tavon White, este liderul periculos al unei bande de stradă, “Black Guerrilla Family”, cu o putere atât de mare, încât în puşcărie acesta se laudă: “Legea sunt eu! Asta e închisoarea mea”.
Condamnat la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru tentativă de crimă, s-a descoperit că făcea afaceri cu droguri şi telefoane, pe care le introducea în penitenciar cu ajutorul unor complici, având lunar câştiguri de 16.000 de dolari.
Mai mult, el le cucerea pe femeile ce trebuiau să-l supravegheze, făcându-le cadouri luxoase, precum inele cu diamante şi maşini, reuşind astfel să le lase pe patru dintre ele însărcinate. Acestea sunt atât de îndrăgostite de el, încât şi-au tatuat numele lui pe diferite părţi ale corpului. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz.