„Astăzi, în jurul orei 11,50, la Penitenciarul Jilava, un echipaj medical a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care a acuzat o stare de rău. Concomitent a fost solicitat sprijinul Ambulanței, personalul medical al Ambulanței a continuat manevrele de resuscitare începute de către personalul din penitenciar, ulterior deținutul a fost transportat la un spital din rețeaua de sănătate publică, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, în jurul orei 14,57 s-a constatat decesul deținutului”, a declarat Carmen Uțoiu, ofițer de presă la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), potrivit Agerpres.

Ea a precizat că bărbatul a beneficiat de tratament și consult de specialitate în ultima perioadă și a fost evaluat ultima dată într-un spital din rețeaua de sănătate publică pe 1 iulie.

Deținutul avea 69 de ani și era condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a menționat Uțoiu, care a adăugat că va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

 

 

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Adevarul.ro
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Observatornews.ro
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI