Foto: U.S. Naval Forces Europe-Africa/U.S. Sixth Fleet
Distrugătorul american USS Carney, una dintre cele mai performante nave de război ale Marinei americane, a intrat în Marea Neagră unde participă la exerciții militare. USS Carney este o navă de luptă care staționează la baza Statelor Unite din Rota, Spania. Acolo mai sunt alte trei distrugătoare identice, dotate cu sistemul antirachetă care a fost replicat şi în baza de la Deveselu. Două dintre aceste distrugătoare au fost folosite, în aprilie anul trecut, pentru a lansa 59 de rachete Tomahawk asupra unor ţinte din Siria. Ordinul a fost dat de președintele american Donald Trump.
Nava de luptă, prezentă limitată în Marea Neagră
Distrugătorul american a intrat în Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor. Nava de luptă nu are voie să staționeze în aceste ape mai mult de 21 de zile pentru că așa prevăd tratatele internaționale. USS Carney va staționa în mai multe porturi din regiune. Prima oprire a fost chiar în Ucraina, la Odessa.
Distrugătorul USS Carney acostează în portul din Odessa/Foto:U.S. Naval Forces Europe-Africa/U.S. Sixth Fleet
Nava militară americană are o lungimea de 154 metri, o greutate de 9000 tone şi poate să se deplaseze cu o viteză de 30 noduri. Echipajul este alcătuit din 33 ofiţeri, 38 subofiţeri şi 210 marinari. USS Carney are la bord lansatoare de rachete Tomahawk şi Harpoon, precum şi sisteme de apărare antiaeriană. Poate foarte ușor să se şi apere de atacuri de pe submarine. Pe navă pot ambarca două elicoptere de atac Sikorsky MH-60R.
Echipajul distrugătorului a făcut exerciţii de trageri cu muniţie reală în drumul spre Odessa.
Imagine din timpul exercițiilor de trageri/Foto:U.S. Naval Forces Europe-Africa/U.S. Sixth Fleet