Egipteanul trăiește în concubinaj de 8 ani cu o femeie de 40 de ani din Constanța. Ei au doi copii, unul de 6 ani, celălalt în vârstă de 4 ani și jumătate.
În urmă cu 6 luni, femeia a plecat să muncească pe un vas de croazieră, lăsându-i pe cei doi copii în grija concubinului.
Anul trecut, în noiembrie, Mohamed a sunat-o pe constănțeacă prin intermediul unui apel video și a amenințat-o că le dă foc copiilor în locuință. A și poziționat o butelie cu gaz, sub ochii îngroziţi ai concubinei, în mijlocul încăperii, ar fi simulat stropirea copiilor cu benzină, amenințând că îi va incinera și îi va arunca în lacul Siutghiol, dacă aceasta nu îi trimite urgent suma de 500 de euro.
Femeia a reuşit să-l calmeze, dar a anunţat autorităţile din Constanţa, bărbatul fiind săltat de polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale .
Procurorii l-au trimis în judecată pentru şantaj.
La audieri, suspectul nu a recunoscut comiterea faptei, menționând că mesajele aflate la dosarul cauzei nu au fost trimise de el, concubina sa fiind cea care le-a modificat utilizând un sistem informatic.
Egipteanul ar fi precizat că nu a existat nici un incident legat de butelie, menționând că a pomenit doar că a încărcat butelia.
Pentru fapta sa, el a fost condamnat cu suspendare la 2 ani pentru şantaj. Decizia Judecătoriei Constanța din 18 mai nu este definitivă.
Între timp, cei doi copii minori au fost încredințați familiei femeii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro