Falsul doctor a fost depistat în momentul în care s-a prezentat cu un pacient la unul dintre colegii săi, acesta din urmă fiind medic în cadrul spitalului, tot în departamentul de ginecologie.
„Primul lucru la care m-am gândit a fost că îmbătrânesc foarte tare pentru ca doctorii aştia tineri arată din ce în ce mai tineri în fiecare an”, a declarat ginecologul care l-a depistat pe „micul infractor”.
Conducerea spitalului a precizat că, pe toată perioada infiltrării în departamentul de ginecologie, adolescentul nu a a avut acces la zonele de îngrijire ale pacienţilor şi nici nu a intrat în contact cu aceştia. Nimeni nu a depus nici o plângere împotriva puştiului de 17 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News