Potrivit primelor informații, prezentate de Ilona Rizea, șeful Inspectoratului Școlar Județean, la Digi24, elevului i s-a făcut rău la ora de religie marți, 16 februarie, după ce s-a plâns de dureri de stomac: „Învățătoarea a chemat asistenta medicală, care a început manevrele de resuscitare. Copilul leșinase”.
Rizea spune că s-au verificat camerele de supraveghere ale școlii și nu există niciun incident în care să fi fost implicat copilul.
ISU Prahova a explicat că la fața locului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă cu medic din cadrul UPU, care a transportat copilul la spital, în stop cardio-respirator. Decesul a fost consemnat la Spitalul de Pediatrie.
„Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, copilul a decedat”, a declarat, pentru Observatorul Prahoveean, dr. Dan Sîmpălean, managerul Spitalului de Pediatrie.
Potrivit lui Sîmpălean, echipa de medici de la Camera de Primiri Urgențe, care a preluat pacientul, a fost informată că elevul are un istoric medical cardiac.
Totuși, directorul Școlii Sf. Vineri și șeful IȘJ au declarat că elevul nu era în evidența unității de învățământ cu vreo problemă medicală și nici nu a fost depusă din partea familiei vreo cerere pentru desfășurarea orelor online.
„La data de 16 februarie, în jurul orei 11:00, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, un băiat în vârstă de 9 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor. A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetării la fața locului”, au transmis și reprezentanții Poliției Prahova.
Foto: Ziarul Incomod
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro