Primul caz de elev infectat cu noul coronavirus, după redeschiderea școlilor, a fost confirmat la un liceu din Iași, a declarat pentru Edupedu.ro Luciana Antoci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un absolvent de clasa a VIII-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iași.
El a fost diagnosticat cu COVID-19 împreună cu părinții lui, în condițiile în care bunica lui a fost internată în spital și de acolo ar fi luat acest virus, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.
Elevul a fost la școală săptămâna trecută pentru pregătirea pentru evaluarea națională, potrivit sursei citate.
Toți colegii elevului, care au fost săptămâna trecută la școală, vor face de azi cursuri online de pregătire, de acasă. Aceștia și familiile lor sunt de azi în izolare controlată de DSP Iași.
“Probabil că DSP va decide testarea lor înainte de examene”, a mai spus reprezentantul ISJ.
Profesorii de matematică și română pe care elevii i-au avut, au rămas și ei acasă.
După ce s-a făcut decontaminarea școlii, Liceul a fost deschis azi pentru grupele de clasa a XII-a care fac pregătire pentru bacalaureat, la decizia DSP.
Perioada de pregătire continuă până pe 12 iunie, când se încheie cursurile anului școlar 2019-2020.
Informația despre elevul infectat cu noul coronavirus de la LPS Iași a fost inițial publicată de sindicatul USLIP Iași pe pagina de Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro