Incidentul a avut loc în luna mai la Școala Gimnazială nr. 2 din Caracal, însă autoritățile s-au sesizat după ce imaginile au apărut pe o rețea de socializare.

Conflictul ar fi pornit de la ora de sport, când copii au jucat fotbal, iar la finalul orelor, cei doi s-au năpustit peste colegul lor. După cum se poate vedea din imagini unul dintre agresori se apropie de victimă și o lovește de mai multe ori cu pumnii în cap. Apare un al doilea agresor care începe și el să-i care pumni victimei.

În tot acest timp, ceilalți colegi strigă la agresori să îl lase în pace pe cel bătut. Potrivit spuselor directorului şcolii, Răzvan Băţăgui, cei doi elevi s-au transferat de la alte şcoli.

„A fost o anchetă și s-a decis ca celor doi elevi să li se scadă nota la purtare – 7. Vorbim de doi copii ce provin din familii dezorganizate. Ei ne-au mai creat probleme și în trecut, dar nu genul acesta de probleme. Am stat de vorbă și cu părinții lor, aceștia au vorbit cu părinții victimei, și-au cerut scuze. Am văzut și eu filmulețul, nu mi-am închipuit că chiar atât de rău s-au petrecut lucrurile. E de-a dreptul șocant”, a declarat directorul școlii, Răzvan Bățăgui.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Adrian Bărbulete, spune că unitatea de învățământ a luat măsurile care se impun în astfel de situații.

„Școala a luat măsurile care se impun. A fost comisie de disciplină, celor doi le-a fost scăzută nota la purtare la 7. Elevii implicați au fost consiliați”, a declarat inspectorul școlar general.

Polițiștii au deschis și ei o anchetă penală care se află în curs.

 
 

Urmărește-ne pe Google News