Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Emilia Şoriţeu, a declarat, sâmbătă, conform Mediafax, că a fost începută o anchetă de către conducerea Colegiului “Mihai Viteazul” din oraşul Ineu.
Asta după ce, vineri, un elev a aprins o petardă de mare putere, pe care a introdus-o în sertarul catedrei, mobilierul explodând.
“Am discutat cu doamna director de la unitatea de învăţământ. Se pare că, vineri, a avut loc un mic incident. Una dintre eleve a adus o petardă la şcoală, cel mai probabil rămasă de la sărbători. Într-o pauză, se juca prin clasă cu petarda, iar la un moment dat, un coleg i-a luat-o şi a introdus-o într-un setar de la catedră, negândindu-se că va exploda. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită”, a afirmat Emilia Şoriţeu.
Portivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, luni va fi convocată Comisia de Disciplină a unităţii de învăţământ, care va stabili ce sancţiuni vor fi aplicate elevului care a aprins petarda în sala de clasă.
Citește și: EXCLUSIV/Actrița Carmen Tănase a fost chinuită în copilărie. ”Școala era un coșmar pentru mine”