Incidentul a avut loc în primăvara anului 2022, la Liceul Tehnologic Felix din Sânmartin. Protagoniștii erau colegi în clasa a 10-a. Victima se transferase de puțină vreme, după mai mulți ani petrecuți în străinătate cu familia, și încerca să se acomodeze cu noii colegi.  

Agresorul, fiul unui om de afaceri și sportiv de performanță, își șicana colegii mai timizi de câte ori avea ocazia.  

Pe data de 5 mai 2022, în timp ce lucra la un proiect, agresorul l-a luat în derâdere pentru părul un pic mai lung și creț. De asemenea, l-a întrebat dacă este gay. Victima i-a întors întrebarea, sugerându-i că poate tocmai el are cunoștințe cu această orientare, iar agresorul a devenit furios fiindcă a ajuns victima propriei glume. Ulterior, l-a agresat pe elev, iar bătăușul a fugit din sală și nu s-a mai întors.  

„În total, cred că i-a aplicat vreo şase lovituri cu pumnul în zona bărbiei, fără ca persoana vătămată să cadă. Aceasta a ţinut tot timpul mâinile lăsate în jos, pe lângă corp, şi nu a încercat să-l lovească pe suspect”, a spus un coleg al celor doi la Poliţia Oradea, unde părinţii victimei au depus o plângere. 

În cazul victimei, medicii au stabilit că este nevoie de 4-5 zile de îngrijiri, deoarece leziunile au fost superficiale.  

Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”
Recomandări
Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”

În acest caz, polițiștii au vrut să renunțe la urmărirea penală. Procurorii Parchetului Oradea au respins propunerea, iar în februarie 2023 l-au trimis pe agresor în judecată.  

La primul termen, agresorul a recunoscut vinovăția

Procesul a început la Judecătoria Oradea. La primul termen, agresorul a recunoscut vinovăția și a cerut să fie judecat după procedura simplificată, adică doar în baza probelor strânse de procurori. 

Judecătoarea la care a ajuns dosarul a încercat să evite condamnarea adolescentului, cu condiția ca el să arate că își regretă faptele. La ultimul termen, pe 4 martie, anul acesta, i-a cerut să își îmbrățișeze victima, să dea mână cu ea și să își ceară scuze. Băiatul a refuzat aceste lucruri.  

După trei săptămâni, judecătoarea a dat verdictul. I-a impus agresorului cea mai strictă măsură educativă permisă de lege: asistarea zilnică, dispusă pe 5 luni, adică obligația ca în această perioadă adolescentul să respecte un orar stabilit de consilierii de probațiune. În plus, a impus să îi achite victimei daune morale de 25.000 lei. 

Judecătoarea a descris comportamentul drept o „formă de bullying”

Judecătoarea a descris comportamentul inculpatului, în motivarea sentinței, drept o „formă de bullying”

Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”
Recomandări
Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”

„Nu i se poate tolera încălcarea normelor sociale și o conduită de tip bullying doar ca să se distreze”, a notat judecătoarea, arătând că unii tineri „se cred cool dacă râd sau îi batjocoresc pe alţii, puternici dacă îi lovesc, sau importanți dacă îi fac pe alţii să se simtă inferiori”. Astfel de abuzuri „lasă sechele şi riscă să determine victima să se îndoiască toată viaţa de calităţile sale”. 

Cazul a ajuns în luna mai la Curtea de Apel Oradea. Două judecătoare au stabilit verdictul final în cinci luni, acesta fiind unul mult mai blând decât cel inițial, pe considerentul că acesta ar fi fost excesiv şi „ar putea afecta viitorul educațional al tânărului inculpat”, care între timp terminase liceul şi s-a înscris la facultate. 

„Instanța de fond a aplicat o măsură educativă deosebit de aspră”, arată motivarea Curții, arătând că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și prin sancțiuni mai echilibrate şi daune morale mai reduse, apte, totuși, să ofere „o satisfacţie echitabilă şi suficientă prin raportare la prejudiciul produs”.  

Cele două judecătoare au redus supravegherea de la 5 la 2 luni, iar valoarea daunelor morale de la 25.000 lei la 3.000 lei. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Anaio   •   07.11.2024, 10:33

TOATĂ STIMA PENTRU d-na JUDECĂTOARE CARE A MOTIVAT SENTINȚA !!! „Nu i se poate tolera încălcarea normelor sociale și o conduită de tip bullying doar ca să se distreze”, a notat judecătoarea, arătând că unii tineri „se cred cool dacă râd sau îi batjocoresc pe alţii, puternici dacă îi lovesc, sau importanți dacă îi fac pe alţii să se simtă inferiori”. Astfel de abuzuri „lasă sechele şi riscă să determine victima să se îndoiască toată viaţa de calităţile sale”. IAR PENTRU CELE DOUĂ ”JUDECĂTOARE” DE LA Curtea de Apel Oradea CARE AU STABILIT VERDICTUL FINAL, considerând că acesta ar fi fost excesiv şi „ar putea afecta viitorul educațional al tânărului inculpat” SUNT FOARTE SUBIECTIVE, EMPATIZEAZĂ CU AGRESORUL ȘI NU CU VICTIMA ȘI UITE AȘA CREȘTE NUMĂRUL ACESTOR SPECIMENE ....

1Gin   •   07.11.2024, 08:09

Pare o formă de bulling ce au făcut cele 2 judecătoare.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Știrileprotv.ro
Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în următorii cinci ani. Vine cea mai bună perioadă, belșug și fericire pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în următorii cinci ani. Vine cea mai bună perioadă, belșug și fericire pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI