Băiatul de 17 ani, elev la un liceu din Slatina, a plecat miercuri seară și nu a mai revenit. El nu fusese dat dispărut. Astăzi, un trecător a observat cadavrul tânărului pe malul Oltului și a sunat la 112.
„Cu ajutorul bărcii pneumatice şi a accesoriilor din dotare persoana a fost adusă la mal. Medicul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a constatat decesul tânărului, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.
Potrivit Olt-alert.ro, adolescentul se afla în atenția psihologului școlii.
„El era cunoscut ca un copil cu probleme, aflându-se și în atenția psihologului școlii”, au declarat, pentru olt-alert.ro, surse din cadrul liceului la care învăța elevul.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Trupul adolescentului a fost transportat la morga Spitalului de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.