Perversiunile au avut loc la școala „Aurel Vlad” din Orăștie, județul Hunedoara. În timpul unei pauze, un elev este acuzat că a forțat un minor de doar 13 să-i atingă organele genitale.
„Poliţia municipiului Orăştie a fost sesizată cu privire la un abuz sexual comis asupra unui elev minor, de 13 ani, de către un alt elev de 14 ani. Sesizarea a fost făcută de reprezentantul legal al victimei, acesta fiind un copil instituţionalizat. În acest caz a fost deschis dosar penal, răspunderea fiind limitată deoarece este vorba de un minor”, a afirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, pentru mesagerulhunedorean.ro
Surse din rândul anchetatorilor susțin că abuzul sexual a avut loc joi. Incidentul șocant este anchetat de conducerea unității de învățământ.
„La nivelul unităţii de învăţământ au fost demarate procedurile legale referitoare la actele de violenţă şcolară. Totodată au fost anunţate şi alte instituţii competente în acest caz. IŞJ a format o comisie specială, din cinci membri care s-au deplasat la sediul unităţii şcolare, au verificat documentele şi au adunat informaţii despre incident.(…) În prealabil s-a hotărât ca acel copil să fie supravegheat în permanenţă pe timpul în care se află la şcoală. Trebuie să analizăm cu atenţie situaţia, fiind vorba de un elev cu cerinţe educaţionale speciale”, a explicat prof. dr. Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara, pentru sursa citată.
Conducerea Inspectoratului Școlar Hunedoara a precizat că indiferent de hotărârea care va fi luată, băiatul de 14 ani, care și-a abuzat sexual colegul, va trebui să urmeze ciclul școlar obligatoriu de 10 clase.
Un elev a fost abuzat sexual la o școală din Orăștie. Cel care l-a supus perversiunilor este un copil problemă
Acest copil a mai comis astfel de fapte. Anul trecut, elevul a fost reclamat, după ce ar fi forțat un coleg să-i facă sex oral până când victima a început să vomite. Fapta revoltătoare a avut loc în februarie 2016, cu o zi înainte de vacanță intersemestrială. Totul a ieșit însă la iveală abia o lună mai târziu, după ce părinții au făcut mai multe plângeri.
Rodica Dimulescu, directoarea școlii de acea vreme, care a ajuns acum inspector școlar, a susținut că nu a fost vorba despre un act sexual.
„A fost un incident. Comisia care a fost constituită a cercetat fapta şi nu a fost vorba de un act sexual. A fost o situaţie în care un elev problemă ar fi simulat în prezenţa unui alt coleg de-al lui un act sexual. Copilul şi-a dat pantalonii jos… asta e ceea ce a cercetat comisia şi a stabilit că s-a întâmplat. Comisia a mai constatat că elevul în cauză s-ar fi adresat unui coleg de-al lui de clasă, dar, repet, copilul nu a fost supus unui act sexual. Totul s-a întâmplat în clasă, într-una dintre pauze”, spunea directoarea Rodica Dimulescu, citată de Ziarul Hunedoreanului.
Cei nouă elevi, care susțin că au asistat la perversiuni, au avut însă altă variantă.
„l-am văzut pe colegul meu (şi zice numele) cum îi făcea sex oral unui alt coleg de-al nostru (dat cu numele) împotriva voinţei lui şi prin ameninţare, în urma acestui act (numele victimei) vomitând”, au precizat elevii în declarația depusă la Poliție.
Potrivit Ziarul Hunedoreanului, victima a fost mutată la o altă clasă, în timp ce elevul acuzat de perversiuni a fost sancționat doar disciplinar.
„S-a dispus clasarea cauzei în dosarul de corupţie sexuală, întrucât minorii, cu vârste sub 14 ani, nu răspundeau penal. A fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, în vederea luării măsurilor legale, pentru că reprezentanţii instituţiei menţionate sunt competenţi în această cauză”, declara anul trecut prim-procurorul Anca Sîrb de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro