Aflat în clasa a V-a la Școala Profesională din Mogoșești, județul Iași, băiatul are mari probleme cu colegii săi, care îl agresează verbal aproape în fiecare zi. Robertina Marin, mama copilului, ar fi semnalat situația conducerii instituției, însă directoarea Maria Stoica neagă acest lucru.

Mama acuză că școala nu a luat nicio măsură

Femeia a declarat că fiul ei, care are rezultate foarte bune la învățătură, evită să mai meargă la școală, sătul să fie agresat verbal și jignit de colegii săi.

„Copilul meu este agresat verbal, umilit, jignit de colegi. Am fost la școală de nenumărate ori, inclusiv ieri, dar nu s-a luat nicio măsură. Doamna director, în afară să spună că avem ceva personal cu dumneaei, nu a luat niciodată niciun fel de măsură”, a declarat Robertina Marin.

Aceasta a adăugat că dascălii i-au confirmat că fiul ei este un elev care nu creează probleme.

„Nu mai știu ce să fac. Refuză să mai meargă la școală de frica colegilor. Este un copil premiant, dar situația aceasta îl afectează grav”, a adăugat mama.

Directoarea școlii așteaptă o sesizare scrisă

În replică, Maria Stoica, directoarea unității de învățământ din Mogoșești, a anunțat că este deschisă să rezolve cazul, dar că fără o sesizare scrisă nu poate face nimic.

„Eu tot timpul sunt deschisă la dialog. Nu este adevărat ce a spus mama, eu nu am spus niciodată că «are ceva personal cu mine». Copiii sunt la început, probabil mai apar unele divergențe între ei, dar ei sunt supravegheați tot timpul”, a spus Maria Stoica, directoarea Școlii Profesionale din Mogoșești.

„Am citit mesajul respectiv și am rugat-o pe doamna dirigintă să o cheme pe mamă mâine (vineri, 25 octombrie – n.r.) dimineață la școală. Aștept să discutăm și să vedem despre ce este vorba”, a mai declarat directoarea.

Directoarea: „Copilul, în clasă, este vesel, arată bine”

Aceasta mai susține că elevul se comportă normal când este la cursuri. „Copilul, în clasă, este vesel, arată bine, nu este un copil timid sau supărat”, a mai spus Maria Stoica.

În final, directoarea a anunțat că, fără o sesizare scrisă, nu poate demara nicio anchetă.

„Odată ce nu este o sesizare scrisă, noi nu putem lua anumite măsuri sau să mergem la clasă să certăm copiii. Noi suntem aici pentru ei și ne dorim ca toți elevii să se simtă bine la școală”, a adăugat Maria Stoica.

Urmărește-ne pe Google News