Martorii oculari au început să posteze imediat pe reţelele sociale fotografii de la locul incidentului, care arată că aparatul de zbor a luat foc imediat după impact.
„S-a văzut o lumină şi apoi elicopterul s-a prăbuşit. A explodat, vă daţi seama cât fum a început să iasă din el”, a povestit Paul Ferguson, unul dintre angajaţii care lucrează în clădirea din apropierea locului tragediei.
Potrivit primelor informaţii, elicopterul era unul de tip Agusta 109. Clădirea pe care aparatul de zbor a lovit-o în cădere se află la doar câteva sute de metri de sediu MI6, serviciul secret britanic.