Urslaan Khan, 41 de ani, din Poplar, estul Londrei, a fost uluit când a văzut suma uriașă în contul său. El a informat imediat Gatehouse Bank, care i-a spus că banii sunt ai lui și îi poate păstra.

Dar banca și-a dat seama curând de eroarea făcută și, o zi mai târziu, i-a cerut lui Urslaan să returneze banii. Asistentul administrativ a plătit suma, luni.

„Aveam o liră sterlină în contul meu de economii. Stabilisem o plată recurentă de 200 de lire sterline care să fie transferate în contul meu curent de acolo. Dar nu aveam bani ca să se întâmple asta. Dar am văzut că transferul s-a făcut și știam că nu am bani, am intrat să verific soldul și scria 122.000 de lire sterline. Nu numai că ei au pus banii în contul meu, ci chiar mi-au permis să-i transfer în contul meu Barclays”, a povestit bărbatul.

Urslaan crede că banii erau destinați unui alt client care are cel puțin două conturi la bancă.

„După cum arată situația, această persoană trebuie să aibă două conturi, contul A și B. Banca ar fi trebuit să ia bani din A și să-i pună în B. Dar undeva de-a lungul operațiunii de transfer banii au ajuns în contul meu”, a mai spus bărbatul.

El a sunat la bancă și spune că l-au pus în așteptare a apelului de trei ori, înainte de a-i spune că banii sunt ai lui și să-i păstreze. Abia după 24 de ore, banca a revenit și i-a comunicat că e vorba de o greșeală și trebuie să restituie întreaga sumă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News